Ведущая роль СМИ в продвижении Олимпийских  ценностей и идеалов

За месяц до открытия Олимпийских игр в Лондоне, Национальный Олимпийский Комитет Республики Молдова в сотрудничестве с Ассоциацией спортивной прессы, а также Олимпийской Академией Молдовы и Олимпийской Солидарностью организовали для представителей средств массовой информации Курс спортивного администрирования.

Спортивный симпозиум «Масс- Медиа – значимое звено в продвижении Олимпийских ценностей и идеалов» –  премьера для Республики Молдова, – отметил в своем выступлении Николай Амбросий, доктор экономических наук, директор Курса спортивного администрирования НОК Молдовы.

Действительно, впервые на таком уровне встретились районные и городские журналисты, пишущие о спорте, руководители спортивных клубов, специалисты районных отделов по вопросам молодежи и спорта, университетские лекторы и заведующие кафедрами физической культуры и спорта, представители НОК РМ. На протяжении двух дней обсуждалась широкая гамма актуальных проблем, связанных с развитием и состоянием дел в национальном спорте (профессиональном и любительском), о здоровье нации, об уровне освещения в средствах массовой информации здорового образа жизни и пропаганде спорта среди молодежи, о спортивных событиях, происходящих на уровне районных центров и сел.

Выступления, приглашенных университетских светил (Петру Богату, Людмилы Андроник, Бориса Богуш, Джоржеты Степанов), маститых спортивных журналистов (Владимира Колесниченко, Николая Бучацкого, Эдуарда Чобану)  знаменитых олимпийских чемпионов (Николая Журавского и Людмилы Поповой) были  насыщенными и интересными.

Документальный фильм « Страницы истории олимпийской Молдовы» режиссера Алексея Барат погрузил аудиторию в размышления о важности поддержки и продвижения, для любой страны, олимпийских ценностей. Исторические кадры о начале участия спортсменов из Молдовы в олимпийских играх (это Рим, Италия, 1960 года) и до недавних  (Китай, Бейжинг, 2008 г.), напомнили о том, что наши спортсмены являются неофициальными послами мира и дружбы, а степень узнаваемости и имиджа нашей маленькой страны во многом и их заслуга.

По завершению Курса спортивного администрирования его слушателям были вручены сертификаты международного значения, подписанные самим президентом МОК, госп. Жаком Рогге.

Л. Звягинцева, ЗТ, 03.08.2012

Guliver în ţara piticilor sau impresiile unui simplu cetăţean privind evenimentele petrecute în Chişinău vineri, 11 martie curent

(18-03-2011)

Octavian ZELINSKI

Curiozitatea proverbială a jurnaliştilor m-a îndemnat să merg vinerea trecută la Chişinău, pentru a vedea şi eu un vicepreşedinte american la faţă.

Ceea ce m-a frapat în primul rînd, chiar de la intrarea în Chişinău, au fost străzile aproape pustii, precum şi lipsa de automobilelor care, în mod (a)normal sunt în permanenţă parcate pe carosabil. Chişinăul, altminteri un oraş destul de aglomerat în virtutea haotismului circulaţiei, părea coborît din scenariile autorilor de science-fiction sau frate-geamăn cu Pripeatiul – oraş situat în vecinătatea Cernobîlului, fiind la fel de pustiu şi, parcă, amorţit. Amorţit, ce-i drept, într-o încordare nefirească, parcă.

Deplasîndu-mă spre centru m-a impresionat (nu neapărat plăcut) mulţimile de tineri – studenţi, elevi sau ce-o fi fiind – deplasîndu-se organizat (?!) spre arterele magistrale ale oraşului, avînd în mîini steguleţe şi arborînd pe feţe zîmbete de bucurie (bineînţeles, bucuria de a-l vedea la faţă pe Biden, nicidecum bucuria de a chiuli de la ore). Primul meu gînd a fost asocierea cu „coloanele organizate de oameni ai muncii şi comsomolişti” de altădată. Probabil, însă, m-am înşelat eu, şi nu era vorba decît de buna intenţie şi curiozitatea tineretului studios. Deşi, ceilalţi locuitori ai oraşului, probabil mai puţin curioşi, nu prea făceau umbră trotuarelor în acea frumoasă dimineaţă, lipsind aproape cu desăvîrşire de pe străzi.

Ajungînd în zona centrală, pe bulevardul Ştefan cel Mare, mare mi-a fost mirarea să văd carosabilul şi trotuarele curate şi, asemeni unui peisaj selenar – aproape la fel de pustii. Magazinele, barurile, cafenelele – închise, era imposibil să bei cel puţin un ceai, aşteptîndu-l pe înaltul oaspete (fapt pentru care barurile şi cafenelele au fost mutate în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde mulţimea bucuroasă a putut servi, de bine de rău, cîte un ceai sau o chiflă). Nu cred că închiderea localurilor şi evacuarea întregului transport au conferit capitalei un aspect care l-ar fi putut impresiona pe Biden, ba din contra, cred că imaginile perindate prin geamul blindat al limuzinei – blindată şi ea – a oficialului american, au fost mai degrabă sinistre şi selenare. Apropo, au fost închise nu doar magazinele şi localurile de pe bulevard, ci şi în raza a cîteva cartiere alăturate, fapt de neînţeles pentru mine – chit că nu trăim chiar pe Lună şi am mai văzut americani – iar vizita unui oaspete, fie el şi de un aşa nivel, nu ar trebuie chiar să paralizeze completamente viaţa unui oraş de 800 mii de locuitori.

Începînd cu regiunea parcului central peisajul s-a schimbat radical. Nu vă pot, însă, spune mai multe, deoarece mai departe nu am mai ajuns, pentru că aveam în mînă o geantă, iar în geantă – o pereche de cleşte, care putea fi interpretat de bravii apărători ai legii drept armă, iar eu – drept terorist din al-Qaeda. Ceea ce am remarcat cu ochiul meu neavizat era că „masele de truditori, comsomolişti şi activişti obşteşti” au invadat trotuarele cu miile, cu toţii discută între ei, zîmbesc, glumesc, colegii jurnalişti aleargă de colo-acolo cu camerele de luat vederi, pretutindeni domneşte un entuziasm nemaivăzut (şi încordat, asta din cauza agenţilor de securitate, care scrutează mulţimea cu priviri cercetătoare), de parcă vine nu Biden, ci Gulliver, şi nu în Moldova, ci în ţara piticilor (ce-i drept – pitici europeni, reformatori şi democraţi, gata să-l privească de jos în sus pe oricare Gulliver ne vizitează ţara). Iar piticii, cu pantalonii cîrpiţi şi buzunarele (pantalonilor) rupte, miraţi la culme de înălţimea înaltului oaspete (îmi cer scuze pentru tautologie), de natura (cred ei) supraomenească a lui, speră şi aşteaptă că acest Gulliver le va aduce ceea de ce duc ei mai multă lipsă – o MINUNE, că acest Gulliver le va schimba vieţile, că le va pune lingura în mînă şi îi va învăţa să mănînce, că le va scoate din buzunarul lui de uriaş VIITORUL şi li-l va oferi cadou. Sărmani pitici…mici, neputincioşi şi visători!

Ajungînd seara acasă, am rămas impresionat de mulţimea de posturi TV şi puzderie de „analişti” politici, care nu făceau altceva decît să discute „semnificaţia”, „valoarea”, „perspectivele” vizitei lui Joseph Biden, de parcă, brusc, la 11 martie 2011, au dispărut toate problemele mari ale ţării, şi nu ne-a mai rămas decît să discutăm despre limuzina de 8 sau 10 tone a oficialului american. Cred că nici intrarea lui Hristos în Ierusalim nu ar fi stîrnit o atare masă de discuţii la televiziune – desigur, în cazul în care în Israelul antic ar fi existat televiziune.

A trecut şi ziua de vineri, 11 martie şi… MINUNEA pe care o tot aşteptau piticii nu s-a produs. Şi nici nu se va produce, pentru că Gulliver a zburat cu avionul înapoi în ţara sa, iar noi am rămas tot cu ale noastre, ale piticilor.

NOTA BENE: impresiile de mai sus sunt doar o opinie personală referitoare EXCLUSIV la aspectele de ordin mai mult mental şi psihologic ale evenimentului, aspecte specifice poporului nostru. Această opinie şi atitudine nu se referă cîtuşi de puţin la aspectele şi importanţa de ordin politic şi diplomatic a vizitei, care a fost, credem (sau sperăm) una de bun augur pentru ţară (sau, cel puţin, aşa speră în continuare piticii).

*  *  *

Fenomenul corupţiei în viziunea elevilor din Anenii Noi

(25 februarie 2011)

(Версия на русском языке – Коррупция русс)

Afectînd baza social-economică a statului, corupţia provoacă neîncrederea cetăţeanului faţă de stat,neîncrederea în dreptatea socială, în realizarea legală şi în plină măsură a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului.

Corupţia are originea de la cuvîntul francez corruption şi latinescul corruptio, ceia ce subînţelege o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie sau desfrînare (1). Sinonimul cuvîntului corupţie este venalitate – însuşirea proprie a unei persoane, care este lipsit de scrupule, care

face orice lucru pentru bani.

Corupţia aparatului de stat are o veche tradiţie în orînduirile trecute. În Grecia Antică mita era atît de frecventă încît Platon propunea să fie pedepsiţi cu moartea funcţionarii care primesc daruri pentru aş-i face datoria.

Deosebit de aspru erau pedepsiţi magistraţii care judecau strîmb în schimbul banilor primiţi. Herodot povesteşte, că regele persan Cambis a poruncit să fie ucis un judecat de corupţie, iar cu  pielea acestuia şi-a tapisat scaunul. Darius, un alt rege persan, obişnuia să-i condamne la

moarte prin crucificare pe judecătorii corupţi. Cicero considera că magistratul care se lasă corupt săvîrşeşte o crimă din cele mai grave.

Cu toate acestea, la Roma, unde la început se pedepsea cu moartea judecătorul care primea mită, mai tîrziu, cînd corupţia era în floare, s-a permis magistraţilor să primească daruri, fără însă să depăşească o anumită sumă în cursul unui an.

În Rusia pe vremea ţarilor, mituirea funcţionarilor era ceva obişnuit chiar în rîndul demnitarilor de stat. A rămas celebru răspunsul dat de unul dintre ei cînd i s-au oferit trei mii de ruble pentru o aprobare, spunîndu-i-se cu tot respectul că nu va afla nimeni. Acesta a răspuns: „dă-mi cinci mii şi spune cui vrei”.

Corupţia persistă permanent în viaţa omului şi îl însoţeşte de la naştere (prima mită medicului pentru îngrijirea mamei) şi pînă la trecerea în eternitate (mită pentru un „loc mai bun” la cimitir). Nu refuză mita nici educatorii în creşe şi grădiniţe, nici profesorii de la şcoli şi instituţii de învăţămînt, şefii de la serviciu, etc. Astfel, copilul de la început este educat în „de a da sau de a lua mită”.

Iată mai jos rezultatele unui sondaj desfăşurat de autorul acestor rînduri, cu participarea elevilor claselor 11-12 ale liceelor din raion, în total 75 de persoane

Corupţia în activitatea autorităţilor publice locale:

1. Cît de des  recurgi la cadouri, bani pentru a soluţiona problemele în liceu?

Permanent – 47
Deloc – 4
Rareori -14

Nu ştiu – 5

Nu au răspuns – 2
2. Cum credeţi, banii acumulaţi prin intermediul Asociaţiilor Părinţilor şi Profesorilor contribuie real la soluţionarea problemelor şcolii?

Da -15

Nu – 8

Îi consider ca mită – 1

Nş/nr – 8/41

3. Dacă dvs. vă veţi afla într-o situaţie delicată, veţi da mită pentru a vă rezolva problema?
Da – 4
Nu – 8

Depinde – 60
Nş/nr – 0/9
4. Dacă vă se va propune să oferiţi  o sumă de bani pentru a fi admişi la facultate o veţi oferi?

Da – 21

Nu – 13

Nş/nr – 3/34
5. Cum consideraţi cadourile scumpe oferite dirigintelui,profesorului sau unui membru al administraţiei la zilele onomastice sau la absolvirea liceului pot fi considerat mită?

Da – 15

Nu – 38

Nş /nr – 19

6. Dacă veţi da mită cum vă veţi simţi?
Indignat – 15
Înjosit – 25
Indiferent – 14
Satisfăcut -10
Bucuros – 1
7. Cunoaşteţi unde să Vă adresaţi pentru cercetarea cazurilor de corupţie?
Da – 40
Nu -18
Nş/nr – 19
8. Cum consideraţi, sunt necesare seminarele la tema corupţiei?

Da – 66

Nu – 8

9. Cît de des se recurge la cadouri şi bani pentru a soluţiona problemele în următoarele instituţii/servicii publice?
Permanent         Uneori           niciodată           Nş / Nr

Primăria               18                  8                      8                       34
Inspectoratul     18                  9                      5                       41
fiscal

Poliţia                  37                  16                    7                       12
Biroul de
paşapoarte         29                  19                   6                        19
Judecătoria       23                  10                  11                       22
Şcoala                 39                   23                   5                         7
Spitalul               45                   19                  2                         11

După cum se observă din acest sondaj, corupţia este foarte răspîndită practic în toate instituţiile statului. Oamenii recurg la corupţie pentru a obţine unele avantaje sau pentru că nu cunosc ce este corupţia. De asemenea, oamenii ar dori să cunoască unde să se adreseze pentru a rezolva cazurile de corupţie. Oamenii nu cunosc ce este corupţia si ar dori să afle ce este acest lucru. Ei se adresează cu anumite cadouri şi sume de bani aproape în fiecare autoritate publică. Totuşi, oamenii au “simţul corupţiei”, anume faptul că corupţia este un lucru negativ, însă mulţi nu doresc sa lupte împotriva ei. Chiar dacă oamenii cunosc ce e corupţia, ei nu doresc să conştientizeze ce este corupţia.  Corupţia s-a înrădăcinat adînc în inima oamenilor şi lupta împotriva corupţiei va fi un lucru foarte greu şi anevoios. Pe parcursul dezbaterilor publice cu elevii ciclului liceal s-a menţionat că în toate domeniile, dar îndeosebi în cel al educaţiei, un rol primordial îl are exemplul personal al conducătorului. E cunoscut faptul că corupţia este una din principalele cauze ale sărăciei în Republica Moldova. Nu în zadar una din condiţiile principale înaintate de către organismele europene  pentru integrarea Moldovei în UE ar fi combaterea corupţiei.

Petru Lungu, profesor liceul „Hyperion”,

grad didactic superior, consilier raional

*  *  *

În  căutarea  unui  preşedinte

(25 septembrie şi 2 octombrie 2009)

Evenimentele ultimelor şase luni au încheiat perioada de stabilitate relativă din ultimii opt ani. Ce ne aşteaptă în viitor? Haos politic de lungă durată şi alegeri repetate sau o nouă pagină îin scurta istorie a democraţiei moldoveneşti? Epoca reformelor sau anarhie? La aceste întrebări este dificil a da un răspuns univoc.

Este evident că tînăra democraţie moldovenească se află într-o criză adîncă. Cauză acestei crize este obişnuinţa, devenită deja tradiţie politică, de a opera cu jumătăţi de măsură. Tranziţia de la republica semi-prezidenţială a anilor 90 la un parlamentarism veritabil aşa şi nu s-a finalizat. Reforma constituţională din anul 2000 s-a limitat la instituirea unei republici semi-parlamentare.

În această ordine de idei, mai mult decît controversată este afirmaţia fostului preşedinte Petru Lucinschi privind posibilitatea unui referendum referitor la schimbarea modalităţii de alegerea a preşedintelui prin vot direct (opinie exprimată în „Jurnal de Chişinău” din 10 septembrie 2009). „Contele Cagliostro” al politicii moldoveneşti este cunoscut prin încercările repetate de a crea o preşedinţie imperială. La sfîrşitul anilor 90, anune aceste încercări au şi cauzat trecerea la sistemul semi-parlamentar.

Pentru cei care percep un posibil referendum drept o soluţie salvatoare, amintim că perioada alegerii preşedintelui prin vot direct nu a fost nicidecum vremea unei democraţii armonioase. Amintiţi-vă de conflictele permanente dintre preşedintele Snegur şi parlamentul agrarian, dintre preşedintele Lucinschi şi majoritatea de centru-dreapta. Dimpotrivă, perioada stabilităţii maxime a coincis cu perioada alegerii preşedintelui de către parlament.

Întoarcerea la sistemul vechi cauzează mai multe întrebări decît răspunsuri. Dacă acum Alianţa are un candidat unic la preşedinţie, în rezultatul reformei situaţia se complică. Poziţia liderului Partidului Democrat este clară: Marian Lupu doreşte să fie preşedinte şi pentru el este relativ neimportant, va fi ales de popor sau de către parlament. Cu toate că în cazul votului direct şansele lui scad brusc.

Reforma constituţională va majora, dacă nu atribuţiile formale, cel puţin prestigiul mandatului prezidenţial. Acest fapt nu poate să nu deranjeze pe Vladimir Filat, liderul principalului partid din coaliţie. El a primit postul de prim-ministru anume pentru că, conform constituţiei actuale,  portofoliul său îi oferă cele mai importante funcţii şi el devine conducătorul „de facto” al statului. După reformă, el nu va mai fi primul, ci al doilea în ierarhia puterii.

Controversată poate deveni şi poziţia Partidului Liberal. Schimbarea constituţiei poate cauza diminua-rea cenzului de vîrstă pentru candidaţii la portofoliul prezidenţial şi atunci liberalii îşi au propriul candidat la postul de preşedinte – actualul primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă, deosebit de popular în rîndul alegătorilor cu vederi de dreapta şi în special al tineretului.

Modificînd constituţia, Alianţa poate deschide cutia Pandorei. Una dintre consecinţele reformei constituţionale poate genera o surpriză neplăcută pentru coaliţie, permiţînd celui mai popular politician din Moldova, Vladimir Voronin, să candideze la al treilea mandat. Voronin este persoana învestită cu cea mai mare încredere de către electorat şi devine automat favoritul cursei prezidenţiale.  Chiar în cazul în care Alianţa va putea nominaliza un candidat unic la fotoliul de şef al statului, nu este deloc sigur că acesta îl va putea învinge pe Vladimir Voronin. Rezultatul alegerilor prezidenţiale îl poate lăsa pe Marian Lupu fără postul promis şi atunci rămînerea sa în rîndurile coaliţiei devine lipsită se sens.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

În ediţia precedentă, am analizat poziţia principalelor forţe politice referitor la posibilitatea unui referendum privind modificarea constituţiei în vederea trecerii la sistemul alegerii preşedintelui prin vot direct. Vom reaminti cititorului punctele de referinţă ale articolului nostru.

Reîntoarcerea la sistemul semiprezidenţial poate însemna întoarcerea spre cunoscuta tendinţă a anilor 90 a conflictelor permanente între parlament şi opoziţie. Pentru Alianţă, reforma constituţională poate cauza conflicte interne datorită creşterii prestigiului postul de şef al statului, si respectiv imposibilitatea candidatului unic pentru alegerile prezidenţiale. Dorim să menţionăm că schimbarea constituţiei va permite lui Vladimir Voronin să candideze la un al treilea mandat, devenind din start favoritul cursei prezidenţiale.

Au trecut două luni de la data ultimelor alegeri parlamentare, însă criza politică aşa şi nu are o soluţie definitivă. Clasa politică preferă să se limiteze la propuneri şi măsuri de conjunctură, nedepunînd nici un efort în a reforma democraţia moldovenească în scopul evitării pe viitor a crizelor politice.

Revin în memorie cadrele unei emisiuni televizate, transmisă de către un post TV după aflarea rezultatelor preliminare ale alegerilor, în cursul căreia reprezentanţii partidelor de dreapta, ai democraţilor şi comuniştilor au sugerat că unica şansă de a ieşi din criza politică ar fi înaintarea la postul de preşedinte a unui candidat apolitic, pentru care ar putea vota şi partidele aflate la pu-tere, şi opoziţia. Rapiditatea cu care clasa politică moldovenească renunţă la propriile opinii ne face să ne gîndim că aleşii poporului nu întotdeauna realizează im-portanţa propriilor declaraţii.

Alegerea în calitate de preşedinte a unei persoane fără relaţii politice cu nici un partid, poate fi un pas real spre reformarea republicii moldoveneşti. Situaţia unui şef de stat ceremonial şi apolitic este practicată cu succes în marea majoritatea a ţărilor europene. Nu avem nici un motiv în a crede că acest sistem nu ar putea funcţiona şi în Moldova. Preşedintele este şeful statului şi el trebuie să aibă un anumit grad de libertate în relaţia cu viaţa politică pentru a fi în stare să-şi îndeplinească rolul său.

O altă soluţie ar putea fi lichidarea postului de preşedinte, cu trecerea tuturor împuternicirilor la preşedintele parlamentului. Astfel, partidul sau coaliţia care a învins în cursa electorală va avea posibilitatea reală de a guverna şi de a pune în practică programul propriu de acţiuni.

Din păcate, toate soluţiile sus-menţionate sunt măsuri de manual, care nu iau în consideraţie specificul local al vieţii politice. În această ordine de idei, adoptarea lor de către clasa politică este puţin probabilă. Din punctul nostru de vedere, unica soluţie lucrativă de ieşire din criza politică este trecerea la practica alegerii preşedintelui din rîndurile opoziţiei.

Preşedintele nu este delegat cu împuterniciri executive semnificative, de aceea un şef al statului din partea opoziţiei nu se va putea contrapune parlamentului sau guvernului. Coaliţia de gu-vernare nu trebuie să se teamă că şeful statului ar putea să-i împiedice în realizarea programului de guvernare. Nu trebuie să uităm că o aşa practică ar pune capăt înseşi posibilităţii unei opoziţiei distructive. Orice încercare din partea preşedintelui de a sabota activitatea guvernului ar fi egală sinuciderii politice a forţei politice pe care o reprezintă.

Singurul factor care poate împiedica soluţionarea crizei politice este imaturitatea elitei moldoveneşti. Pentru politicienii noştri, chiar şi propunerea de a partaja puterea este similară crimei de lezmajestate. În final, am dori să adresăm clasei politice întrebarea: ce este pre-ferabil pentru ei, a conduce cîte şase luni de la alegeri la alegeri sau a găsi un compromis acceptabil atît pentru ei, cît şi pentru marea majoritatea a cetăţenilor Moldovei, pentru care jocurile politice ale elitei înseamnă condamnarea la lipsa de speranţă, la nesiguranţă, la sărăcie.

Radu Zelinski

Din nou despre tarife…

(9 octombrie 2009)

Creşterea tarifelor la apă şi transport, precum şi anularea dreptului la călătorie gratuită a pensionarilor în transportul public, ca urmare a deciziei Consiliului Municipal Chişinău, ridică din nou întrebări referitoare la calitatea lucrului serviciilor de prestarea a serviciilor publice. Consumatorul se întreabă, de ce să plătească din ce în ce mai mult, dacă creşterea calităţii serviciilor prestate nu are loc.

Orice nouă creştere este argumentată economic. Consumatorului i se explică că fără această majorare nu va putea avea loc reparaţia reţelelor de distribuţie, nu vor putea fi achiziţionate troleibuze noi. Însă, credem noi, consumatorul aşa şi nu va avea şansa de a vedea aceste reparaţii misterioase sau troleibuzele invizibile. A doua zi după majorare aceste promisiuni au fost deja uitate. Pînă la următoarea majorare!

Mulţi îşi exprimă nemulţumirea în Chişinău, în special în pensionarii. Acţiunile de protest organizate de asociaţia neguvernamentală „Salvgardare” şi de către Consiliului veteranilor ocupă primele pagini ale ziarelor şi agenţiilor de ştiri. Pensionarii cer anularea deciziei Consiliului Municipal. Potrivit preşedintelui asociaţiei „Salvgardare”, dnei M. Laguta, tarifele înalte pentru apă nu sunt îndreptăţite, pentru că administraţia „Apă-Canal” cheltuie banii nu atît pentru întreţinerea reţelelor de distribuţie, cît pentru sanatoriile şi oficiile proprii, pentru necesităţile organizaţiei sindicale respective.

Neavînd date privind veniturile şi cheltuielile „Apă-Canal”, este dificil să dăm un verdict definitiv privind cine are dreptate în cazul dat. Dar putem fi de acord cu afirmaţia protestatarilor cum că în urma majorării tarifelor calitatea serviciilor prestate nu se va majora. Şi e foarte puţin probabil că va avea lor mult aşteptata reparaţie capitală. Iar cauza nu rezidă atît în resursele financiare insuficiente, cît în faptul că, în ţara noastră, banii au proprietatea de „a dispărea”.

Alta este situaţia cu transportul public. Lichidarea sistemului existent de privilegii este un pas pozitiv. Nu toţi pensionarii trebuie să aibă dreptul la călătorie gratuită. Doar categoriile sociale cu venituri mici au acest drept. Însă administraţia municipală încearcă să rezolve această problemă într-un mod pe undeva copilăresc. Care este rostul să obligi oamenii în vîrstă să stea în rînduri pentru a depune actele, dacă există o bază de date unică în care este clar scris cine şi ce pensie sau salariu primeşte? Care este rostul unei noi compensaţii băneşti, cînd este mult mai simplu şi corect să oferi abonamente gratuite? Procedura este ridicolă şi creează tensiuni.

Majorarea tarifelor în Chişinău a cauzat în provincie un val de mulţumire filistină cu specific moldovenesc de tipul „aşa şi trebuie, noi demult plătim mai mult”. Într-adevăr, tariful la apă ajunge pînă la 20 de lei, iar populaţia  nu are nici o compensaţie suplimentară. Însă o aşa psihologie este defectuoasă în esenţă. Aminteşte de celebrul caz din timpul Revoluţiei din Octombrie, cînd urmaşului unui decembrist i-au adus la cunoştinţă că în Rusia are loc revoluţia „ca să nu mai fie oameni bogaţi”, la care acesta a răspuns „Straniu, bunicul meu şi-a dat viaţa ca să nu mai fie oameni săraci”. Trebuie să ne bucurăm că în ţara, pasivitatea poporului căreia a devenit anecdotică, apare o mişcare da apărare drepturilor sociale. Fie imatură, fie puţin numeroasă, dar apare.

Radu Zelinski

Putere nouă – probleme vechi

(16 octombrie 2009)

Vineri, 9 octombrie, în incinta Centrului de informare şi Documentare NATO din Chişinău a avut loc o întîlnire de lucru a mi-nistrului educaţiei, dlui Leonid Bujor, cu reprezentanţii presei şi mediului asociativ din ţară. Tema discuţiei a fost „Dreptul copiilor la educaţie”, cu atît mai mult cu cît în luna noiembrie vom celebra 20 de ani de la adoptarea de către ONU a  Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului.

În cadrul întrunirii au participat reprezentanţi ai UNICEF Moldova, jurnalişti ai „Radio-Moldova”, NIT, „Jurnal de Chişinău”, „Jurnal TV”, etc. Sectorul asociativ a fost reprezentat de dna Cornelia Cozonac, preşedinte al Centrului de Investigaţii Jurnalistice (organizatori ai activităţii), dl Ion Oboroceanu (preşedinte al „Centrului de Drept Căuşeni”), precum şi de grupul de lucru pentru elaborarea raportului asupra drepturilor copilului din cadrul ONG-ului „Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului”.

Vom trece cu vederea nenumărate probleme referitoare la dreptul copiilor la educaţie, discutate în cadrul mesei rotunde, limitîndu-ne în a prezenta opiniei publice cîteva din ideile trasate de domnul ministru –  probleme care rămîn aceleaşi, an de an, legislatură de legislatură, indiferent de coloratura politică.

Ne referim, în primul rînd, al controversatul subiect al reintroducerii sau nu a obiectului „Istoria Românilor” în şcoli. Ministrul educaţiei (apropo, istoric de profesie) a subliniat că noua putere se va conduce în acest context de normele europene şi de rezoluţiile respective ale APCE. Cel mai probabil, noul curs de istorie se va numi pur şi simplu „Istorie” şi va fi elaborat în strictă corespundere cu curriculul şcolar. Însă, dată fiind criza financiară cu care se confruntă ţara, implementarea noului curs va fi posibilă, în cel mai bun caz, începînd cu anul şcolar următor. Pînă atunci, ministrul a recomandat profesorilor să utilizeze deopotrivă atît manualele de istorie integrată, cît şi cele de istorie a românilor. „Esenţial e conţinutul, nu denumirea disciplinei”, a adăugat dînsul.

O altă problemă importantă abordată în cadrul mesei rotunde a fost cea a optimizării cheltuielilor. Ministrul a menţionat că, acolo unde este posibil, instituţiile de învăţămînt din localităţile mici, cu un număr redus de elevi, vor fi închise, iar elevii – transportaţi în şcolile şi liceele din apropiere. Însă, acest proiect este unul de perspectivă, şi va fi implementat în urma unei serioase şi temeinice analize în fiecare caz aparte. În prezent, drept primă etapă a procesului de optimizare, se va proceda la comasarea instituţiilor de învăţămînt (preşcolar, şcolar, etc. – după situaţie) în vederea reducerii  cheltuielilor pentru încălzire pe durata sezonului rece.

Ministrul a subliniat că, în viitorul apropiat, va demara discutarea cu adevărat PUBLICĂ a noului Cod al Învăţămîntului, necesitatea căruia o conştientizează întreaga societate, dar care, din varii motive, nu a ajuns să fie adoptat în perioada anterioară. Acest act este foarte necesar sistemului educaţional naţional, care are nevoie STRINGENTĂ, conform dlui Bujor, de modernizare, depolitizare şi calitate. Cu acest prilej, domnia sa menţionat că orice opinie şi sugestie referitoare la acest act normativ este binevenită.

Problemele învăţămîntului moldovenesc sunt, în opinia noastre, complexe şi profunde. De soluţionarea lor depinde, fără exagerare, viitorul ţării. Tare am dori ca, în sfîrşit, ele să fie soluţionate.

O. Zelinski, participant  al întrunirii

CSI-ul  nu  e  o  piedică pentru  integrarea europeană

(16 octombrie 2009)

Summit-ul CSI de la Chişinău în opinia tuturor participanţilor s-a încheiat cu un succes discutabil, ceea ce şi era de aşteptat de la o întrunire, de la care mari rezultate nici nu erau de aşteptat. A fost, mai mult, un test trecut cu succes de noua putere de la Chişinău, organizarea summit-ului fiind apreciată pozitiv inclusiv de către preşedintele rus Dmitri Medvedev, oaspetele principal al capitatei.

Au lipsit patru din cei cinci preşedinţi ai statelor Asiei Mijlocii, iar Moldova a fost reprezentată de către preşedintele interimar. De aceea este imposibil de a considera această întrunire de rang înalt drept istorică şi nici măcar deosebit de importantă. Dezinteresul crescînd faţă de CSI al statelor-membre este evident. Părăsirea organizaţiei de către Georgia anul trecut, după conflictul militar cu Rusia şi declaraţiile administraţiei ucrainene precum că CSI este o structură fără perspectivă, slăbesc rîndurile şi aşa fără mare coeziune ale fostelor republici sovietice.

La începutul anilor 90 de la Comunitate se aştepta mai mult în planul cooperării, atît economică, cît şi politică. Visele nu s-au împlinit, însă nu este corect să uiţi de organizaţie din cauza unor cerinţe iniţiale prea mari. CSI are nevoie de reforme, sau, exprimîndu-ne în termeni moderni, rebranding. Comunitatea nu este nici o alternativă, nici un concurent pentru UE.

Pentru unii politicieni moldoveni, contrapunerea CSI-UE a devenit o parte componentă a ideologiei de partid. Declaraţiile dure în stil „sau-sau” nu influenţează pozitiv nici dezvoltarea relaţiilor cu Rusia, nici integrarea europeană. Am dori să reamintim cititorului că aceste două structuri au caracter şi scopuri diferite. Dacă UE este, în primul rînd, o asociaţie economică cu tendinţe federaliste, CSI este mai mult un club care uneşte anumite ţări cu dezvoltarea istorică comună. Nimeni nu compară, în Marea Britanie, UE şi Comunitatea britanică.

Principalul rol al CSI constă în asigurarea unei baze pentru bunele relaţii cu multe ţări din Europa şi Asia, şi în special cu Rusia. Existenţa Comunităţii permite şefilor de stat să se întrunească regulat şi să discute direcţiile generale de colaborare, indiferent de metodele practice de realizare, care nu mai sunt de competenţa organizaţiei. Tratat politic bilateral sau uniune vamală, chiar existenţa CSI permite accelerarea unor procese care în caz contrar ar lua ani. Politicienii moldoveneşti ar trebui să înţeleagă că nu toate ţările lumii sunt membre ale UE.

Calitatea de membru al CSI nu este nici într-un caz o piedică pentru integrarea europeană. Comunitatea britanică nu împiedică Anglia să întărească colaborarea cu partenerii din UE, iar pentru Singapore să continue apropierea economică în Asia de sud-est. Dacă e să facem o comparaţie, CSI este o pistă de zbor pentru o colaborare reciproc avantajoasă. Existenţa aeroportului nu înlocuieşte necesitatea de a avea un avion, însă acesta este inutil fără primul.

Radu Zelinski

Traficul  de  fiinţe  umane: există, oare, soluţii?

Sau ce-i de făcut atunci cînd statul nu face nimic

(30 octombrie 2009)

La 18 octombrie curent am marcat Ziua Europeană de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane, prilej pentru care, mediul asociativ şi mass-media, deopotrivă cu reprezentanţii administraţiilor publice, aşa cum se obişnuieşte, au organizat o serie de conferinţe, mese rotunde, briefinguri şi alte activităţi similare, în încercarea de a pune, cumva, capăt, acestui comerţ ruşinos al începutului de secol XXI.

DEISCUŢIILE, dragi cititori, sunt o „specialitate” naţională, cu mult mai rău stăm la capitolul „fapte” or, anume de fapte concrete şi hotărîte avem nevoie pentru a limita acest fenomen (să fim de acord, nu poate fi vorba de lichidarea completă a flagelului).

AŞADAR, ce am putea întreprinde în acest context? Pînă a răspunde la această întrebare actuală, trebuie să înţelegem că oricît de bine intenţionaţi am fi, oricîte proiecte şi iniţiative am dezvolta la nivel de ONG-uri, rolul prioritar îi aparţine STATULUI. Anume organele de stat trebuie să dea dovadă de voinţă şi capacitate în a li-mita fenomenul dat. Statului îi revine rolul de a încadra legal fenomenul – fapt, de altfel, realizat în Moldova: Moldova a ratificat Convenţia Europeană Privind Lupta Împotriva  Traficului de Fiinţe Umane, din anul 2005 avem o Lege privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane), Codul Penal a fost completat cu o serie de articole referitoare la infracţiunea de „trafic de persoane”, a fost înfiinţat pînă şi un Centru pentru combaterea traficului de persoane dar… parcă nu e ceva curat la mijloc: concetăţenii noştri ajung să fie traficaţi indiferent de vîrstă şi sex, pînă şi în ţări exotice ca Tadjikistanul sau Angola. Problema principală şi principială, aş zice, constă în faptul că organele statale sunt prea mult preocupate de combaterea, însă prea puţin de prevenirea şi controlul asupra fenomenului traficului de fiinţe şi migraţiei ilegale. Într-adevăr, în loc să creăm zeci de centre de reabilitare a victimelor, să cheltuim sume enorme pentru readucerea în ţară a victimelor traficului, să constituim comisii raionale şi republicane (a căror eficienţă e realmente discutabilă), în loc să condamnăm, la urma urmei, generaţii întregi de moldoveni la pribegie – n-ar fi, oare, mai simplu, să încercăm a controla procesele migraţioniste, a le aduce pe un făgaş normal? Spre exemplu: n-ar fi, oare, binevenit, ca Guvernul ţării, prin intermediul structurii sale abilitate – Agenţia Naţională pentru ocuparea Forţei de Muncă, să încerce a stabili parteneriate cu guvernele ţărilor de destinaţie ale moldovenilor, astfel încît doritorii de a pleca peste hotare în căutarea unui loc de muncă (atîta timp cît Moldova nu e în stare să le asigure un trai decent şi nu va fi în stare încă mult timp) să se poată adresa la oficiile teritoriale ale agenţiei pentru a obţine o informaţie utilă, o consultaţie profesionistă? Nu cred că e o sarcină chiar insurmontabilă pentru guvernul nostru. Mai mult chiar, ar putea fi organizate tîrguri ale locurilor de muncă pentru moldovenii dornici de a pleca peste hotare, astfel încît companiile străine să-şi poată recruta personalul direct în ţară, iar angajaţii să obţină condiţii de muncă decente, garanţii sociale, etc.

O  MARE responsabilitate în contextul prevenirii fenomenului traficului revine mediului moldovenesc de afaceri, care nicidecum nu conştientizează faptul că, în cîţiva ani, ar putea rămîne fără forţă de muncă, în situaţia în care salariile oferite angajaţilor se cifrează la două –  trei mii de lei. Deşi, e greu să acuzi un om de afaceri pentru dorinţa – sinceră, de altfel  – de a-şi mări profiturile pe seama angajaţilor. Un rol major în impunerea conştientizării acestui fapt revine – a cîta oară – statului, care are menirea şi obligaţia constituţională de a asigura cetăţenilor un trai decent – inclusiv şi prin impunerea unor salarii demne.

AM PUTEA face şi una, şi alta, şi a treia… dar nu facem nimic şi nu vom face, probabil, nimic nici în viitor. De ce? Din diverse motive. Poate pentru că nu suntem încă gata să recunoaştem că chiar am ajuns o ţară bananieră, furnizoare de muncitori la negru şi prostituate, poate pentru că funcţionarii publici de nivel republican şi local – foarte prost plătiţi –  nu prea au dorinţa de a se implica în soluţionarea problemelor altora. Mai mult chiar, sunt cunoscute cazuri cînd consilieri raionali, primari, funcţionari publici, chiar deputaţi ai parlamentelor precedente plecau – şi mai pleacă – peste hotare (ilegal, probabil) în căutarea unei vieţi mai bune. Poate pentru că societatea în ansamblu a ajuns să fie prea indiferentă faţă de grijile şi durerile altora.

DACĂ la capitolul „prevenire”, precum am menţionat mai sus, stăm cam prost, o situaţie ceva mai îmbucurătoare se atestă în ceea ce priveşte combaterea fenomenului. Organele de drept instrumentează destul de frecvent cazuri de trafic de fiinţe umane (art. 165 al CP al RM), iar criminalii riscă pedepse de pînă la 15 ani de detenţie. Se manifestă, ca de obicei, şi devieri „naţionale” de la normă: adesea dosarele de trafic de persoane sunt examinate ca dosare de organizare a migraţiunii ilegale (art. 362 prim al CP al RM). Pedepsele, în acest caz, sunt mult mai mici – pînă la 3 ani privaţiune de libertate. Cum se ajunge la o atare situaţie –  ţine de competenţa organelor de drept. Cert e că organizatorii reţelelor de trafic (bazîndu-se anume pe lipsa unei strategii de prevenire a fenomenului, dar şi pe coruptibilitatea din sistemul judecătoresc) continuă să-şi facă nestingherit treaba. Şi de ce nu ar face-o? Dacă statul nu-şi asumă responsabilitatea de a-şi angaja – legal – concetăţenii în străinătate?

UN ASPECT important în ceea ce priveşte combaterea fenomenului ţine de oferirea unei asistenţe adecvate de resocializare pentru victimele traficului, de oferire a încrederii că viaţa poate continua, că această pagină ruşinoasă din viaţa lor poate fi ştearsă. Aceasta ar include şi pedepsirea corespunzătoare a traficanţilor, şi oferirea de şanse şi oportunităţi reale victimelor, şi multe-multe alte lucruri pe care nu cred că le vom putea oferi în viitorul apropiat acestor biete fiinţe care au pierdut orice încredere în oameni.

În chenar: Conform dlui Ion Oboroceanu, director al Centrului de Drept Căuşeni, în primele 9 luni ale anului în ţară au fost înregistrate 166 cazuri de trafic de fiinţe umane, inclusiv 4 în raionul Anenii Noi. În acelaşi timp, au fost atestate doar 34 cazuri de trafic de copii (0 – în Anenii Noi). Se atestă, de asemenea, o scădere cu 14%  a numărului victimelor traficului, inclusiv cu 8,1% a numărului copiilor traficaţi. Migraţia în exterior a scăzut şi ea cu 6,2% în aceeaşi perioadă. Potrivit Procuraturii Generale, în primele nouă luni ale anului,  instanţele din Moldova au condamnat 170 de persoane pentru acest gen de infracţiune.

O. Zelinski

Tete-a-tete cu Valeriu Munteanu, deputat în parlamentul Republicii Moldova

(13 noiembrie 2009)

– Domnule Munteanu, cum se explică faptul că aţi decis să candidaţi la funcţia de deputat?

– Din februarie 2008 sunt membru al Partidului Liberal, drept mărturie a faptului că m-am angajat să contribui la schimbarea, atît de necesară, în sînul clasei politice moldoveneşti, schimbare începută în 2007, în urma victoriei înregistrate de PL în alegerile locale din municipiul Chişinău. Am înţeles că doar implicîndu-mă pot contribui la promovarea reformelor veritabile, complexe, în societate.

– Care e, în acest context, rolul care intenţionaţi să-l jucaţi în parlament?

– Ca deputat, fac parte din Comisia pentru administraţie publică locală, mediu şi dezvoltare regională. În înţelegerea realităţilor dure cu care se confruntă ţara şi, în speţă, satul moldovenesc, mă ajută mult experienţa de primar de Floreni. Am înţeles, printre altele, cît de adîncă e prăpastia în care s-au cufundat localităţile rurale în ultimii ani. În acest sens, sper să pot contribui la elaborarea şi implementarea de strategii de dezvoltare durabilă a satelor.

– Domnule Munteanu, îmi permit să vă adresez, în contextul evenimentelor politice din ţară, o întrebare provocatoare: cum vedeţi perspectivele Alianţei pentru Integrare Europeană?

– Ţin să asigur cetăţenii ţării de faptul că la baza AIE stau principii foarte clare, bine formulate şi obiective. Mai mult, în scurt timp va fi elaborat un regulament intern al alianţei, fapt ce va imprima un plus de transparenţă decizională, va exclude orice interpretare tendenţioasă din exterior.

– Cum vedeţi, atunci, colaborarea cu opoziţia parlamentară?

– Pentru început, aş zice că trebuie abandonată noţiunea de „opoziţie dură”. Deputaţii PCRM pot contribui şi ei la dezvoltarea ţării, la formularea şi implementa-rea de strategii. Politica, consider eu, se face în campaniile electorale. După încheierea lor, toţi cei 101 deputaţi ar trebui să-şi suflece mînecile şi să fie lucrativi şi eficienţi, în fracţiuni, comisii, etc.

– În calitatea dvs. de locuitor al raionului Anenii Noi, cum vă veţi construi relaţiile cu administraţia raională, cu locuitorii raionului?

– Repet încă o dată pentru toată lumea: campania electorală s-a încheiat la 29 iulie. Iată de ce abordarea – cel puţin a mea – a problemelor raionului nu va fi condiţionată în nici un fel de factorul politic, cu atît mai mult de culoarea politică. Noi ne conducem de alte principii. În plus, conform regulamentului de funcţionare a parlamentului, în fiecare zi de luni deputatul Valeriu Munteanu va fi prezent în raion, pentru a se întîlni cu cetăţenii, mediul asociativ, reprezentanţii administraţiilor locale în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă (n.p. – din lipsa – sperăm temporară – de cabinet de audienţe, interviul cu deputatul V. Munteanu s-a desfăşurat în incinta unui bar din Anenii Noi). Ţin să menţionez că, în măsura posibilităţilor, nu mă voi limita la zilele de luni şi, la sigur, nu voi organiza audienţe doar în centrul raional. Voi elabora, în cel mai scurt timp, un grafic al audienţelor în satele raionului, cu afişarea lui în locurile publice din localităţile respective, astfel încît fiecare cetăţean să ştie cînd şi unde mă poate găsi. Cetăţenii trebuie să-şi vadă aleşii nu doar în campaniile electorale, din patru în patru ani. – Printre funcţionarii publici din cadrul serviciilor desconcentrate bîntuie teama că vor fi, în scurt timp, demişi de către noua guvernare.

– Sunt insinuări rău intenţionate, fără substrat real. Indiferent de funcţia care o ocupă un funcţionar sau altul, dacă e un profesionist adevărat – e bine. Cred că aceste temeri pot apărea în mintea celor care au făcut şi continuă să facă prea multă politică la serviciu. Sfatul meu pentru ei este să nu amestece viziunile şi activităţile politice cu cele de serviciu.

– Precum ştim, anterior aţi activat în calitate de jurist la postul de radio „Antena C”. Cum vedeţi relaţiile actualei puteri cu mass-media?

– Le văd într-o lumină pozitivă. Îndemn şi cetăţenii să nu se lase manipulaţi de rău-voitori. Într-adevăr, relaţiile mass-media cu puterea sunt o reală problemă. Presa ar trebui să fie cîinele de pază al societăţii. Alta e că, din păcate, o parte a presei noastre s-a transformat într-un soi de „potaie”, care latră doar de dragul lătratului. O mare problemă şi îngrijorare în ceea ce priveşte echidistanţa şi corectitudinea o stîrneşte compania publică „Teleradio-Moldova”, dar şi alte instituţii media care se consideră independente. Referitor la mult discutatul subiect al „Antenei C” şi „EUTV”, tema nu e consumată: în calitatea mea de deputat voi cere instituirea unei comisii parlamentare speciale care să ancheteze circumstanţele privatizării acestor două posturi. Ştiu la sigur, cel puţin în cazul „Antenei C”, că nu a fost îndeplinit planul de investiţii promis de către cei care au privatizat instituţia.

– Vă mulţumesc mult pentru timpul acordat şi vă urez succes în activitatea dvs.

A discutat O. Zelinski

Din nou despre criză …

(8 ianuarie 2010)

Experţii afirmă că criza financiară prin care trecem este una dintre cele mai grele pentru economia mondială de la Marea Criză din 1929. Ei bine, sunt gata să cad de acord, dar cu precizarea că, pentru noi, care am supravieţuit colapsului Uniunii Sovietice şi a crizei din anii 90, criza actuală pare o joacă de copii. Acum un an ni sa spus că Republica Moldova este o insulă de stabilitate, că nu ne paşte nici un pericol, că criza este acolo, undeva departe, iar pe noi nu ne priveşte. Acesta s-a dovedit a fi total greşit. Nu se poate spune că suntem dezamăgiţi, pentru că suntem obişnuiţi să fim minţiţi, dar situaţia este mult mai rea decât a părut la început. Au suferit toţi, de la reprezentanţii businessului mare pînă la agricultori. Nimeni nu este protejat şi statul nostru, ocupat fiind cu alegerile şi realegerile, a uitat de cetăţeni. Schimbarea cursului politicii economice şi sociale, conform unor experţi, după instalarea noului guvern, poate fi o lovitură grea pentru mediul de afaceri din Moldova şi, în consecinţă, pentru întreg poporul. Micul business, în orice situaţie de criză, se confruntă cu aceeaşi problemă. Micii întreprinzători sunt întotdeauna în criză de mijloace financiare. În cazul în care o companie mare îşi poate permite să suspende producţia timp de şase luni sau chiar un an, apoi pentru afacerile mici criza duce la un singur lucru – la faliment. Relaxarea politicii fiscale, accesul mai facil la credite poate ajuta întreprinderile mici să supravieţuiască. Într-o ţară în cazul în care un business de mărime medie aduce un venit mai mic decât salariul unui profesor din Statele Unite, orice neglijenţă, orice imprudenţă, poate duce la dezastru. Dar speranţa că elita conducătoare va da dovadă de luciditate este foarte vagă. Prostia umană nu are limite. Ce-i lipseşte cel mai mult mediului de afaceri în timpul crizei? Bani. Ce întreprinde statul? Reintroduce impozitul pe profit (din 2011, ce-i drept). La toate acestea, se mai reduc şi cheltuielile sociale. Care vor fi urmările? Va creşte, în continuare, mita oferită funcţionari-lor fiscali şi medicilor, vor fi inventate noi, mult mai sofisticate metode de tăinuire a veniturilor de către contabilii companiilor moldoveneşti, destul de inventivi la acest capitol. Un lucru este bun. Am fost speriaţi cu prăbuşirea leului, fapt care nu sa întâmplat. Ni s-a spus că prăbuşirea sectorului bancar este inevitabilă, dar băncile din Moldova au fost mai puternicr decât sperietorile electorale.

Radu Zelinski

ŞCOALA EUROPEANĂ DE VARĂ „ASTRA”

(27 august 2010)

În perioada 16 – 22 august 2010, în raionul Ştefan-Vodă s-a desfăşurat un proiect de cultură şi socializare pentru 20 de tineri, provenind din Ucraina (studenţi ai Universităţii din Ismail), Republica Moldova (Criuleni, Ştefan-Vodă şi Chişinău) şi România (Iaşi). Este vorba despre prima ediţie a şcolii europene de vară, organizată de Asociaţiile de cultură „Astra” din Ştefan-Vodă (preşedinte – dna Ana Mihailevschi) şi „ASTRA – Iaşi” (preşedinte – dna Areta Moşu), cu sprijinul financiar al Consiliului raional Ştefan-Vodă. Activităţile şcolii europene ASTRA s-au desfăşurat pe teritoriul taberei de odihnă pentru copii „Dumbrava din satul Talmaza, raionul Ştefan-Vodă (o tabără reparată şi dotată conform standardelor europene – un exemplu bun de urmat şi pentru alte raioane din ţară).

Pentru toţi cei implicaţi în proiect desfăşurarea şcolii de vară a fost un bun prilej de a se cunoaşte mai bine şi de a socializa în limba maternă. Formatorii şcolii (în frunte cu Iulian Pruteanu-Isăcescu) au fost 3  tineri din Iaşi, care au încercat să aducă o părticică din cultura şi valorile europene în Republica Moldova, promovînd lectura, cunoaşterea istoriei, dar şi orientînd tinerii participanţi asupra proiectelor europene de viitor.

Fiecare zi a activităţii a adus participanţilor noi emoţii şi impresii. Pentru prima dată am descoperit cu toţii că lectura poate fi plăcută în cercul prietenilor, în sînul naturii. Amplasarea pitorească a taberei a oferit posibilitatea de a desfăşura multe activităţi în aer liber.

Pentru toţi cei implicaţi în proiect a fost o experienţă unică şi inedită, care a lăsat numai impresii plăcute.

Nu ne rămîne decît să sperăm că această şcoală de vară nu se va opri la prima ediţie, că va continua şi în anii următori, oferind tinerilor din cele 3 ţări oportunitatea de a se întîlni şi de a comunica.

Alina Marin, Cătălin Ştefan, Alina Boinegri, Emil Iapără, participanţi ai şcolii de vară

Din programul activităţilor: proiecţii de filme cu tematică cultural-istorică, lectură, ateliere de lucru – „Individualism vs. consumerism”, „Europa aproape”, „Jurnalist pentru o zi” (susţinut de colaboratorul ziarului raional din Anenii Noi, Octavian Zelinski), vizite la Casa memorială „Alexei Mateevici” din Zaim, la Nistru şi la Vinăria de la Purcari, la Odesa şi Cetatea Albă, întâlnire cu conducerea raionului Ştefan-Vodă.

În noul an cu noi speranţe…sau, a cîta oară, deziluzii

(07 ianuarie 2011)

A mai trecut un an… Noul an, al pisicii şi iepurelui, pare a fi, conform prognozelor astrologice, unul propice realizărilor (de fapt, dacă ar fi să-i ascultăm pe astrologi, nu e an care să nu fie propice „realizărilor şi succeselor”).

ŞI dacă succesele şi realizările în plan personal depind, în cea mai pare parte, de noi înşine, or nu acesta e subiectul articolului, altfel stau lucrurile cînd vorbim de realizările şi succesele noastre comune, ca popor, ca ţară. În acest caz ele (succesele şi realizările, evident) depind de cei pe care noi, naivii, îi numim „aleşii poporului”.

IAR aleşilor poporului le revine în anul care a început o misiune foarte grea: DE A NE REDA ÎNCREDEREA ÎN VIITOR. Din păcate, în ultimii 20 de ani (ca să nu zic „de cînd suntem”) clasa politică indiferent de ideologie sau culoare politică nu a depus nici un efort observabil în acest context, nici nu ne-a prea alintat cu respect şi grijă, dînd dovadă mai degrabă de lipsă de profesionalism, de necinste, de ambiţii deşarte, de elementară nedorinţă de a face CEVA şi pentru noi (lista poate continua).

IATĂ de ce zic că greaua misiune a clasei politice şi guvernanţilor (respectiv a Alianţei pentru Integrare Europeană) este de a începe a lucra (şi) spre binele nostru. Pentru că, dragii noştri, poporul (adică inclusiv părinţii, bunicii, rudele voastre –  cele ce nu au ocupat încă posturi de conducere) are nevoie de foarte multe din partea dvs.!

AVEM nevoie de salarii şi pensii dacă nu mari, cel puţin demne. Şi nu cred că sunt plauzibile lamentările gen „bugetul ţării nu permite”. Nu mai ţine, dragii noştri aleşi! Astfel de scuze le mai puteam accepta pe la mijlocul anilor 90, cînd structurile fiscale şi de drept ale statului abia deprindeau regulile de joc într-o economie de piaţă. Acum nu mai merge! E timpul să faceţi ceva, or nu mai putem tolera la nesfîrşit afirmaţiile precum că economia tenebră deţine mai mult de 50% din PIB, iar noi stăm şi ne plîngem că nu avem bani! Pentru că, de fapt, în ţară bani sunt, şi chiar destui (să aruncăm doar o privire pe drumurile ţării şi vom vedea că automobilele de lux sunt mai multe decît în SUA sau Europa, iar sectoare de vile de lux cu 2-3-4-5 nivele au apărut în ultimii ani în mai toate localităţile ţării). Rămîne doar ca organele abilitate să-i găsească şi să-i facă să lucreze spre binele nostru.

AVEM nevoie de drumuri bune, pentru că altfel riscăm să speriem investitorii care ar putea veni şi pe la noi, în chip de Moş Crăciuni capitalişti cu valizele pline cu bani. Şi nu de drumuri asemeni celui reparat recent „conform celor mai noi tehnologii germane” ce leagă oraşul nostru de capitală, pentru că astfel de exemple ne fac de ruşine şi mai tare. Soluţii în acest sens se găsesc – cel puţin în ultima perioadă – şi sperăm că în anul care a început să avem parte şi de exemple bune.

AVEM nevoie de locuri de muncă aici, în ţară. Ştiu, aceasta nu depinde direct de guvernare, pentru că ar fi ridicol să le cerem să construiască „fabrici şi uzine” că în vremurile de altădată. Oricum, s-ar putea încerca un plus de deschidere, de transparenţă, de previzibilitate legislativă faţă de eventualii investitori străini, dispuşi să creeze locuri de muncă. Încercaţi, dragi guvernanţi, să faceţi marketing ţării, pentru că marea noastră problemă la acest capitol este că nu ne cunoaşte nimeni, şi e păcat. Apropo, afirmaţia anterioară referitoare la deschidere, transparenţă şi previzibilitate legislativă se referă şi la business-ul local, care are şi el nevoie de acelaşi lucru din partea statului. Citeam undeva zilele trecute că în anul 2010 volumul investiţiilor străine a crescut cu 50% faţă de anul anterior – e foarte bine, deci- doleanţele business-ului au fost auzite de guvernanţi.

AVEM nevoie de învăţămînt şi medicină de calitate. Aceste două domenii formează, de fapt, viitorul nostru ca stat, ca popor. Indiferent dacă voi vă trimiteţi copiii la studii în străinătate şi vă întremaţi sănătatea în instituţii medicale speciale, mai devreme sau mai tîrziu vă veţi confrunta şi voi cu această problemă – voi sau copiii voştri. În viitorul nu atît de îndepărtat, fiţi pe pace, nu vă veţi putea ascunde asemeni struţului, cu capul în nisip, făcîndu-ne că nu vedem faptul că suntem înconjuraţi de concetăţeni ai noştri inculţi, analfabeţi şi bolnavi. Nu veţi mai avea pe cine guverna, stimaţi aleşi ai poporului. Faceţi ceva, că doar de asta v-am ales, nu?

AVEM nevoie de dreptul de a călători liber în străinătate. Destul cît am stat închişi în limitele frontierelor ţării, iar unica formă de a pleca undeva era (şi mai este) migraţia ilegală, FUGA, dacă vreţi – în vagoane, cisterne auto, prin păduri, peste munţi, trecînd rîurile înot. E timpul să redevenim oameni, cetăţeni ai EUROPEI, oricît de naiv sau uzual ar suna. Sincer, eu nu cred că concetăţenii noştri sunt mai răi sau mai predispuşi spre a săvîrşi infracţiuni decît macedonenii, sîrbii, muntenegrenii sau albanezii – care au deja dreptul de călătorie fără vize în UE. A cîta oară (!), guvernanţii ne dau încredere că vom primi regimul liberalizat de vize… nici nu ştii, să-i crezi sau nu?

AVEM nevoie de libertatea de a ne exprima gîndurile aşa cum ştim noi, bineînţeles, în limitele legii. Nu mai vrem să ne ascundem gîndurile, să ne şuşotim pe la colţuri de stradă sau prin bucătării, vrem să ştim că dreptul acesta ne este asigurat şi protejat. Aceasta se referă în primul rînd la noi, reprezentanţii mass-media, care simţim adesea pe pielea noastră această lipsă.

NU avem nevoie, dragii noştri conducători, de corupţie, care, alături de multe alte vicii ale noastre, ne face să roşim în faţa străinilor. Nu sunt deloc naiv şi înţeleg că nu există ţară în care să nu existe corupţie – într-o formă sau alta. La noi, însă, corupţia, nănăşismul, cumătrismul au atins proporţii nemaivăzute –  mai dihai ca în Africa. Cred că deja şi pentru a ajunge paznic e nevoie de „pile” pe undeva. Nu se mai poate! Trebuie să faceţi ceva, altminteri riscăm să plătim mită şi pentru a respira. Avem 1001 de organe de control şi de drept a căror misiune directă e anume combaterea corupţiei, iar rezultate –  nu prea. Treacă de la noi: tolerăm noi (de nevoie) cîte un tender sau concurs decis prin culuare – aşa e pretutindeni – dar încercaţi să stîrpiţi cel puţin corupţia în masă.

LISTA ar putea continua (mai ales în ceea ce priveşte cele de ce nu avem nevoie şi ne cam stau în gît, însă v-aţi putea ofensa, simţindu-vă cu musca pe căciulă), şi nu prea cred că ar încăpea în paginile unui ziar. Mai gîndiţi-vă şi voi, dragi guvernanţi, la nevoile noastre (care, credeţi-ne, mai devreme sau mai tîrziu vor deveni şi ale voastre) şi încercaţi, în sfîrşit, să nu ne înşelaţi (a cîta oară!) încrederea.

Cu sfaturi binevoitoare

Octavian Zelinski


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Recent Entries


%d blogeri au apreciat asta: